Trash the dress

  Ultima tendinţă în materie de nunţi a trecut vama şi la noi în ţară... chestia se numeşte "trash the dress", adică, in româneşte, ceva de genul "aruncă-ţi-rochia-de-mireasă-la-gunoi-că-oricum-nu-mai-ai-nevoie-de-ea".  Şi, ori­cum, dacă Doamne fereşte, se repeta evenimentul, n-oi fi ne­bu­nă s-o iei tot p-aia. Dăăăhh?! 

 Acest curent "trash the dress" este, de fapt, o "mişcare de rezistenţă", dacă vreţi, impotriva veşnicelor banale fotografii de la nunţi. Ştiţi poza aia a lu' mama cu tata, aia făcută-n studio, cu ei poziţionaţi corect de artistul fotograf şi mama ţinând în mână buchetul de flori... orice familie care se respectă are aşa ceva... ba unii şi le mai atârnă şi pe pereţi. "Trash the dress" e anti... o declaraţie de război faţă de încremenirea în tipare.

 "Trash the dress" e, aşadar, atunci când, la câteva zile după momentul legământului, cei doi pro­tagonişti împreună cu alţi câţiva ame­ţiţi de la nuntă îi însoţesc pe cei doi unde vor ei, ca să faca "praf" rochia de mireasă. A se citi: ca să facă o şedinţă foto ieşită din veşnicele tipare de ex.: el cu ea în bi­se­ri­că, el cu ea în faţa bisericii, el cu ea având cu­nu­­niile pe cap, el cu ea în jurul mesei, mama, tata, fratele, sora, el şi ea pe scări în faţa bi­seri­cii etc. atunci când el şi ea coboară şi se arun­că în ei cu petale (oh?!) el, ea, domnişoara şi "dom­ni­şorul" de onoare pe scări în faţa bi­sericii, prietena din copilărie cu ea pe scări în faţa bisericii etc.; apoi eternele poze din parc: el cu ea cu spa­tele la copac (n-am ştiut niciodată ce sugerea­ză asta), el cu ea pe malul lacului, el cu ea pe bancă, el cu ea pupându-se dramatic şi-n spate soarele apunând etc.

    ROCK & SENSIBILITY

 Am primit cu reticenţă "trash the dress"-ul ăsta...m-am gândit, prima oară, că, pentru ţara saracă şi tristă în care trăim o rochie de mireasă ar trebui să fie dăruită unei alte fete care n-are bani să-şi ia ceva de soi şi, cum rochia ta tot ocu­pă spaţiu aiurea în debara - de ce nu?!... 

 Pe urmă, m-am gândit c-ai putea s-o vinzi la juma' de preţ, dar mai mare da­raua decât ocaua...căci "sunt tânără şi pot"... io personal aş înclina pentru prima variantă: adică de ce să n-o faci şi tu pe altă tânără fericită? Dar motivele uma­nitariste n-ar fi singurele; ar mai fi, de exemplu, respectul pentru obiect în sine, pentru ceea ce semnifică în viaţa ta, pentru efortul cu care a fost achiziţionat şi cam atâta-mi vine-n cap acum. Atitu­di­nea asta de "rockăreală" îmi părea lipsită de sens şi de sensibilitate, la urma ur­mei. 

 Ca fotograf mi-a ridicat, însă, mai multe semne de întrebare...sigur "trash the dress" e un infantilism stupid, care nu se mulţumeşte să fie doar atât, dar se mai si visează să devină tradiţie. Sigur, rochia aia poţi s-o faci cadou... sigur, poţi s-o vinzi sau poţi s-o transformi...totuşi, parcă pentru o şedinţă foto cu tine murdară de nămol pe faţă şi cu rochia-ţi făcută varză, căzută-n râpă şi râpa ameninţând să se prăvălească peste tine, parcă aş renunţa la vanităţile umanitariste de doi lei şi, pentru prima oară-n viaţă, mi-aş accepta cu seninătate nimicnicia, implicându-mă serios în şedinţa foto. 

   SORIN, CAMERA ŞI FATA TRASH

"Faci «trash the dress» de dimineaţă până seara să prinzi toate fazele de lumină - la noi se preferă mai mult pe plaja. 

Multe cupluri au vrut să vină la mare să facă shooting cu «trash the dress». 

 E o idee trăsnită, dar simpatică şi îmi place foarte mult să lucrez la ea...să nu uităm nici o secundă: eu fiind un profesionist pasionat şi care ma implic în fiecare proiect cu entuziasmul specific tinereţii mele, îmi place să concep teme pentru "trash the dress", iar prin natura meseriei mele, interacţionând mereu cu oamenii, am luat adevarate lecţii de psihologie umană: "nu poţi să-i spui unei fete să dea capul mai pe spate, pentru că în secunda doi o sa vezi cum îşi ia un aspect artificial, îşi dă capul mult pe spate şi işi construieşte o faţă care nu o reprezintă...prin urmare, trebuie sa "o faci" din vorbe... eu vreau să-mi iasă fotografiile bine iar ea isi doreste si mai tare, mai ales că ea e stăpâna, că doar ea plăteşte, nu?. 

 Şedinţa de "trash" (gunoi) durează o zi-lumină şi nu înseamnă doar muncă non-stop... pauzele de gratare şi diverse "lichide" condimentează toată sesiu­nea... oamenii se simt liberi?!... de altfel aceasta alternanta este esenţială pentru ca şedinţele de "trash" să iasă ca lumea, iar mirii să aibă la catalog nişte poze cu adevărat beton, un altceva care să scoată din rutină modul în care e perceput şi imortalizat un eveniment important din viaţa fie­căruia dintre noi... aşa că, mireselor din lumea-ntreagă, eu vă dau un singur sfat: trash the dress!


Eu nu-mi duc cuplurile pe undeva prin Centrul Vechi sau prin parcuri dar ţin morţiş să fotografiez fiecare mireasă folosind cadre inedite: pe varf de munte, in vecinatatea morilor de vânt, a castelelor, cetăţilor etc. de care sa-si aminteasca cu placere toata viata.

Camera foto este doar un accesoriu... pasiunea, respectul şi imaginaţia sunt esenţa unei fotografii reuşite, doar imaginea fotografică reprezintă un mesaj fără cod iar, in unele fotografii cu scriitori, doar mirii care stau in fata fotografului devin celebrii...

Atenție click!